Uniunea Salvaţi România (USR) organizează în perioada 7 - 13 august, primul referendum intern pe tema poziţionării partidului asupra iniţiativei de modificare a articolului 48 din Constituţie privind redefinirea familiei, conform unui anunţ făcut la începutul lunii iunie.
Uniunea Salvaţi România va organiza, în perioada 7 - 13 august, primul referendum intern de la înfiinţare, pe tema poziţionării partidului faţă de revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte familia, un subiect care a dus la demisia lui Nicusor Dan. Deputatul Emanuel Ungureanu susţine că referendumul privind familia tradiţională este o ruşine.
Am făcut această asociere (între suprarealitate și/sau post-adevăr) prima dată într-o intervenție publică, dar pentru mine sensul nu e epuizat și nu mă pot deloc dumiri dacă cele două (în situația dată) sunt alternative sau complementare.
Mai mulţi deputaţi PSD, printre care şi preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea, au pus în dezbatere publică, un proiect de lege pentru modificarea Legii referendumului.
Preşedintele Coaliţiei pentru Familie, Mihai Gheorghiu, a declarat că referendumul pe tema definirii căsătoriei în Constituţie ca uniune între bărbat şi femeie ar putea fi organizat la sfârşitul lunii mai, iar o propunere în acest sens va fi făcută partidelor politice.
Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pentru redefinirea familiei a primit, marţi, avizul pozitiv al Comisiei Juridice din cadrul Camerei Deputaţilor, cu 17 voturi pentru, un vot împotriva şi o abţinere.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu a anulat intenţia de a organiza un referendum, dar că a lăsat-o "mai încet cu refrendumul pentru că societatea s-a exprimat clar prin proteste".
Cu toate că mitingurile românești autentice perseverează în format (mai) restrâns și ar putea continua așa (creativ, simbolic), se poate vorbi, chiar și în aceste condiții, despre o perioadă de după-proteste: adică ce se poate întâmpla, ce ar fi bine să se întâmple după atingerea primelor obiective și până la o finalitate (dacă există).