Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la UBB în Cluj-Napoca, spune că Rusia privește Ucraina ca pe un poligon de luptă contra Occidentului, iar conflictul nu este doar între cele două țări.
Președintele Klaus Iohannis s-a aflat miercuri, 2 februarie, într-o vizită oficială la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, județul Cluj, unde a susținut o declarație de presă.
Una dintre cele mai mari personalităţi ale fotografiei epocii trecute s-a născut la Cluj. Carol Popp de Szathmári s-a născut în urmă cu mai bine de 210 de ani, într-o clădire din centrul municipiului Cluj-Napoca.
Despre Decreței, parte din generația X, se știu sigur 3 lucruri. Că sunt născuți după decretul din 1966 care urmărea creșterea natalității; că au în prezent între 45-55 de ani și reprezintă cea mai largă pătură demografică din România, care va crea haos din 2030 încolo în sistemul de pensii; și, că sunt în 2022 la practic toate butoanele care conduc România, fie că vorbim de public sau privat.
Ministrul Apărării a anunțat că România nu intră într-un „război cald” în acest moment, dar trebuie să fie pregătită pentru un posibil conflict la granița Ucrainei. Autoritățile se așteaptă la un val de refugiați ucrainieni în România.
Planurile președintelui rus Vladimir Putin au fost dezvăluite de cotidianul german BILD. Invazia rușilor pe teritoriul actual al Ucrainei ar avea loc în ianuarie sau februarie.