Politică

PSD Cluj își (re)alege liderul

Remus Lăpușan
Social democrații clujeni își aleg vineri liderul, mai exact îl vor realege pe Remus Lăpușan în funcția de președinte al organizației județene. Aceasta pentru că actualul președinte al organizației județene este singurul candidat cu șanse.


Politică

Aurelia Cristea, candidatul PSD la Primăria Cluj-Napoca

Social democrații clujeni și-au stabilit strategia pentru alegerile locale de anul viitor și de asemenea, câteva intenții de candidatură. Președintele PSD Cluj Remus Lăpușan spune că se pornește de la ideea că liderul organizației locale va fi și candidatul pentru funcția de primar.



Politică

Cât de departe vor merge ambiţiile PSD Cluj ?

Graba liberalilor privind alegerea lui Mihai Seplecan la şefia Consiliului Judeţean Cluj ar putea strica lucrurile la nivelul forului. Prefectura Cluj urmează să analizeze procedura de numire a noului președinte de Consiliu Județean, Mihai Seplecan, mai exact hotărârea prin care acesta a fost ales, fiind de altfel o procedură standard.

Politică

Consilierii locali NECUNOSCUŢI care ne reprezintă: Ovidiu Chifor

Augustin Boca (52 de ani)
Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluţi stâlpul: cu un an înaintea alegerilor locale, Monitorul de Cluj vă arată cât sunt de vizibili politicienii, în ochii cetăţenilor. În ordine alfabetică, în seria pe care Monitorul o realizează urmează Ovidiu Chifor.


Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners