Universitatea Babeș-Bolyai ar trebui să îl acționeze în instanță pe ministrul Lucian Bode, dar și ministerul Educației, pentru retragerea titlului de doctor. În același timp, profesorii clujeni își manifestă solidaritatea cu UBB.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, în acest an academic, 150 ani de învățământ medical universitar la Cluj. Profesori și cercetători ai UMF au fost premiați la Gala Premiilor Universității.
Deși Legea Educaţiei şi Constituţia garantează accesul gratuit la învăţământ, majoritatea elevilor spun că profesorii încă cer bani pentru fondul clasei.
Mai mult de un sfert dintre elevii de gimnaziu şi liceu declară că li s-au cerut fotografii nud, iar un procent identic spun că le-au fost trimise astfel de fotografii. În Cluj-Napoca a fost inaugurat un centru de consiliere și prevenire a abuzului sexual asupra minorilor.
Liceul Unitarian „János Zsigmond” din Cluj-Napoca le-a oferit elevilor, de la mic la mare, fructe proaspete de sezon, învățându-i pe cei mici importanța unui stil de viață sănătos.