Aproape 60% dintre clujeni sunt mulţumiţi de calitatea educaţiei din România, peste 77% evaluează pozitiv calitatea învăţământului superior românesc, în timp ce 89,4% au o părere bună și foarte bună cu privire la calitatea educației în universitățile clujene.
Clujenii nu s-au înghesuit să-şi aleagă viitorul primar al oraşului. Nici măcar 50% dintre clujeni nu s-au prezentat la urne până la amiază. Monitorul de Cluj a încercat să afle care sunt motivele pentru care românii nu mai dau doi bani pe politică.
Administrația publică din Florești vrea să construiască trotuare pe strada Avram Iancu şi în localitatea Luna de Sus, pe partea dreaptă cu direcţia Vlaha, invetiție ce se va realize strict din fonduri ale comunei Florești.
Ca de fiecare dată, autorităţile şi firmele care trebuiau să se ocupe de deszăpezire au fost luate prin surprindere de prima zăpadă căzută în această iarnă.
Asociaţia Municipiilor din România vrea modificarea Codului Fiscal, cerând suprataxarea clădirilor şi terenurilor abandonate, precum şi reintroducerea taxei hoteliere, venit pe care autorităţile locale îl foloseau pentru promovarea turismului.