Participarea în număr mare a românilor la alegerile prezidențiale din 18 mai a făcut diferența, iar România a demonstrat că știe să-și apere valorile democratice atunci când viitorul țării este în joc. „Aceasta este imaginea democrației solide”, spune președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean.
Zeci de studenți au pornit, duminică, 18 mai, într-un marș pentru mobilizarea tinerilor pentru alegerile prezidențiale. Ei doresc o prezență cât mai mare la urne.
Daniel David a denunțat manipulările din spațiul public care vizează învățământul și arătat că dezinformarea nu-și are locul în zona educației. „O simt ca o jignire faptul că cineva gândește că noi, oameni ai educației, putem să fim influențați prin fake news. Așa că, indiferent de opțiunea pe care o aveți, vă încurajez să mergeți la vot”, spune ministrul Educației.
Aproape 50.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri dimineața la ora 13:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale.