Exerciţiul a avut loc în perimetrul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, iar scenariul a constat în producerea unui accident de aviaţie civilă cu zeci de morţi şi răniţi. Autorităţile cu atribuţii în cazul unei situaţii de urgenţă pe aeroport au participat la acest exerciţiu cu forţele şi mijloacele din dotare.
Pompierii clujeni au intervenit, miercuri seara, pentru a stinge un incendiu de amploare care a izbucnit la rampa temporară de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât unde au fost trimise 5 autospeciale şi autocisterne. Incendiul de la rampa temporară de gunoi nu a fost stins nici după 11 ore de către pompieri, dar flăcările s-au redus şi au mai rămas focare mocnite care se sting punctual.
Curţile şi subsolurile mai multor case au fost inundate, duminică, în urma ploilor torenţiale, angajaţii ISU Cluj înregistrând zeci de apeluri. De altfel, cele mai multe situaţii de urgenţă s-au înregistrat în Cluj, unde 30 de copaci au fost doborâţi de vânt şi peste o sută de acoperişuri au fost avariate.
Pompierii militari au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 62 de localităţi din 17 judeţe şi Bucureşti, afectate de ploi torenţiale şi furtună. Cele mai multe situaţii de urgenţă s-au înregistrat în Cluj, unde 30 de copaci au fost doborâţi de vânt şi peste o sută de acoperişuri au fost avariate.
Trei echipaje cu autospeciale de stingere a incendiilor din cadrul ISU Cluj intervin de mai bine de 18 de ore pentru stingerea unor focare de incendiu ce au cuprins deșeurile din rampa de gunoi temporară din zona străzii Pata Rât din municipiul Cluj-Napoca.