Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil, marţi, iniţiativei legislative prin care se propune ca radarele să se instaleze exlusiv pe autovehiculele care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.
Serviciul Rutier Cluj o organizat o acţiune pe raza întregului judeţ pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la normele legale privind siguranța și legalitatea transportului public de persoane.
Doar polițiștii rutieri au competența să aplice sancțiuni contravenționale șoferilor, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), ce a apărut ieri în Monitorul Oficial.
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care introduce conceptul de suspendare a înmatriculării al autovehiculelor, acest lucru întâmplându-se dacă noul proprietar nu solicită transcrierea dreptului de proprietate în termen de 90 de zile sau la expirarea ori anularea ITP.
Mai mulţi parlamentari PNL vor să clarifice prin lege atribuţiile Poliţiei locale de a dirija traficul, legitima şoferi şi aplica amenzi. De cealaltă parte, Avocatul Poporului a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un punct de vedere opus, de a interzice total poliţiştilor locali să exercite atribuţii în domeniul rutier.