PSD optează pentru un vot de respingere a proiectului Guvernului privind exploatarea de la Roşia Montană, alături de PNL, la nivelul comisiei parlamentare speciale, cu condiţia ca liberalii să-şi pună semnătura pe un nou proiect de lege, au declarat pentru Mediafax, surse din USL.
Andrei Gerea este propunerea PNL pentru postul de ministru al Economiei, a anunţat, marţi, după şedinţa BPN, liderul liberal Crin Antonescu. "Este o variantă pe care am discutat-o şi cu premierul, este agreată", a menţionat Antonescu.
Deputatul liberal, Elena Uioreanu, a adresat o interpelare Ministrului pentru Societatea Informațională, Dan Nica, şi totodată, directorului general al Administraţiei Poştale - Compania Naţională Poşta Română S.A., Ion Smeeianu, cu privire la „restructurările exagerate“ din cadrul Poștei Române SA, județul Cluj.
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, joi, că la prezidenţiale PSD va avea propriul candidat, probabil pe Victor Ponta, opinând că "pe unul ca Ponta riscă să îl bată unul ca Boc", el arătând totodată că fostul premier PDL are mai multe şanse decât Mihai Răzvan Ungureanu într-o astfel de competiţie.
Intenţia lui Crin Antonescu de a iniţia un proiect de lege pentru amnistia aleşilor locali declaraţi incompatibili de ANI este dur criticată de fostul prim-ministru, Emil Boc.