Noii liberali turdeni au anunțat într-o conferință de presă că au demarat activitățile politice care vor duce la câștigarea alegerilor în 2016 dar și ținta electorală a următoarelor alegeri locale: postul de primar, cel de viceprimar și un număr de 10 consilieri locali.
Birourile permanente ale celor două Camere au decis, luni, ca moţiunea de cenzură a PNL să fie citită luni, la ora 17.30, iar dezbaterea şi votul să fie vineri de la ora 10.00, a anunţat liderul deputaţilor liberali, Ludovic Orban.
Politicienii clujeni au comentat chemarea premierului Victor Ponta la DNA şi anunţul potrivit căruia acesta este urmărit penal. Social democraţii clujeni îşi apără liderul şi susțin că audierea acestuia în ziua depunerii unei moţiuni de cenzură nu este o simplă coincidenţă. Părerile sunt împărţite, însă, când vine vorba de o eventuală demisie a premierului.
Un vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj a depus o nouă plângere prin care solicită completarea urmăririi penale în ceea ce-l privește pe Victor Ponta, asta după ce trei instanțe judecătorești au hotărât că a încălcat legea.
Liberalii s-au întrunit sâmbătă, la Piteşti, în cadrul Consiliului Naţional al PNL pentru a aproba forma finala a programului de guvernare al acestui partid.
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă a lui Ionuț Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600.000 de euro.
Deputaţii au aprobat, miercuri, cu o 332 de voturi "pentru", majorarea alocației de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei. Premierul Victor Ponta a spus, de la tribuna Parlamentului, că impactul bugetar pentru acest este de 900 de milioane de lei, bani pe care Guvernul îi va acoperi.