Fostul preşedinte Traian Băsescu a trimis Guvernului o plângere administrativă prealabilă în care avertizează că se va adresa instanţei judecătoreşti dacă nu i se acordă o locuinţă ca reşedinţă şi un cabinet de lucru.
O plângere a fost depusă împotriva CIA, miercuri, la Washington, de către un doctorand care a solicitat documente pentru a clarifica rolul Executivului american în arestarea lui Nelson Mandela în perioada regimului de apartheid, în 1962.
Polițiștii clujeni au fost sesizați duminică, 05 ianuarie 2014, de faptul că un agent de pază al unui local din municipiul Cluj-Napoca a agresat doi bărbați.
Fundaşul austriac al echipei Grodig, Dominique Taboga (29 de ani), a depus plângere pentru şantaj după un meci trucat, a anunţat, marţi, directorul sportiv al clubului, Christian Haas.