Pompierii clujeni au intervenit joi dimineaţa într-o hală de producţie din parcul industrial Tetarom de pe strada Tăietura Turcului pentru a stinge un incendiu. Nu mai puţin de şapte autospeciale de stingere a incendiilor şi mai multe ambulanţe SMURD au intervenit la faţa locului. Potrivit reprezentanţilor ISU Cluj, există şi mai multe victime. Din fericire, acesta a fost doar un exerciţiu "pus în scenă" de autorităţi.
Reprezentanții primăriei din Câmpia Turzii au convocat o conferință de presă având ca subiect realizarea Parcului Industrial Câmpia Turzii, care va fi administrat de municipalitate.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, ca reprezentant al beneficiarului și Ioan Așchilean, reprezentant al asocierii care a câștigat licitația, au semnat miercuri, contractul de execuție a lucrărilor de construire aferente extinderii Parcului Industrial TETAROM I.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat miercuri ordinul de începere a lucrărilor de construire pentru Parcul Industrial TETAROM IV. Acest nou obiectiv de investiții se întinde pe o suprafață de 86 de hectare și se află în comuna Feleacu.