Sport

Maradona, Buffon și Del Piero au jucat fotbal pentru pace

Maradona, Buffon, Baggio, Zanetti, Del Piero și Trezeguet sunt câteva dintre vedetele care au luat parte la „meciul interreligios pentru pace” organizat la inițiativa Papei Francisc pe stadionul Olimpic din Roma, pentru a depăși discriminările religioase și culturale, informează AFP.






Actualitate

Banca Vaticanului nu se închide

Papa Francisc a aprobat un plan de reformare a Băncii Vaticanului, punând astfel capăt unui an de speculaţii privind o posibilă închidere a instituţiei financiare care a pus Biserica Catolică în situaţii jenante timp de decenii.

Actualitate

UPDATE: Barack Obama s-a întâlnit cu Papa Francisc

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a sosit miercuri seara în Italia, în cadrul celei de a treia etape a turneului pe care-l efectuează în Europa şi Arabia Saudită, iar joi se întâlneşte pentru prima dată cu Papa Francisc.


abonare newsletter
banners