Pacienţii stau ore în şir în faţa cabinetelor medicale de câteva zile. Sistemul cardului de sănătate funcţionează foarte greu de vinerea trecută, iar medicii nu mai ştiu ce să se facă cu pacienţii care-şi pierd răbdarea. În loc să ofere soluţii, reprezentanţii CNAS tac mâlc.
Peste 80.000 de persoane s-au îmbolnăvit de infecţii respiratorii acute în ultima săptămână, la nivel naţional, cu 2% mai multe decât în acelaşi interval din 2014, totodată fiind confirmat şi primul caz de gripă, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Comisia de Gastroenterologie a MS a întocmit Protocolul de tratament antiviral (HCV) fără interferon la pacienții cu ciroză hepatică. Acest Protocol a fost finalizat în conformitate cu Ghidurile europene și după consultarea și dezbaterea cu profesioniștii din Gastroenterologie a fost înaintat MS, CNAS și ANM.
Ibuprofenul, unul dintre medicamentele cele mai utilizate împotriva durerilor şi a inflamaţiilor, creşte riscul de infarct şi de accident vascular cerebral (AVC), însă doar atunci când este administrat în doze foarte puternice, afirmă Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), potrivit lesechos.fr.
Cu toate că Ministerul Sănătăţii a alocat Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj suma de 8.215.000 lei (aproximativ 2 milioane de euro) pentru achiziţia de echipamente medicale constând într-un RMN şi un computer tomograf, conducerea instituţiei cere ajutor şi de la Consiliul Local şi Consiliul Judeţean pentru achiziţionarea unui angiograf nou.