Podul vechi va fi demolat şi se va realiza unul nou. Lucrările vor fi realizate de firma SC Diferit SRL, iar valoarea contractului încheiat este de 6,5 milioane de lei. Podul va avea 4 benzi de circulație rutieră, 2 piste pentru bicicliști și 2 trotuare pietonale.
Omul de afaceri Josef Goschy a vândut complexul hotelier Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din Olimp. Potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, actorul american Jack Nicholson s-ar afla printre finanţatorii acestei achiziţii.
Un istoric clujean care locuieşte în zona Gării din Cluj-Napoca îi critică pe actualii specialişti care se ocupă de planningul urban (n.red.: planningul urban este un process tehnic şi politic care vizează utilizarea terenului, protecţiei şi a mediului înconjurător) din oraş.
Circulaţia pe strada Avram Iancu este la fel de infernală ca înainte de modernizare, cu toate că primarul Emil Boc promitea că va avea toleranţă zero faţă de părinţii care vor încurca traficul.
De doi ani, pe lista cu priorităţi a primarului Emil Boc, se află modernizarea podului Traian. Şi tot de doi ani, podul este surpat şi cu trotuarul închis pe o parte, pietonii fiind obligaţi să circule pe carosabil.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, Vasile Dâncu, a spus ieri că discuția din Guvern a vizat modernizarea statului și reforma administrației publice. El a amintit despre atribuțiile prefectului, spunând că, în mod normal, în legislația europeană, prefectul nu se poate pronunța asupra oportunității, ci asupra legalități unor decizii.