17 maternităţi din ţară pot face în prezent testări audiometrice pentru nou-născuţi. De anul viitor, în toate maternităţile din România vor fi disponibile aceste teste.
România a oferit în ultimii 10 ani străinătăţii cadre medicale în valoare de 600 de milioane de euro, a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri, vicepreşedintele Comisiei de sănătate a Senatului, Florian Popa.
Aproximativ 500.000 de români vor fi vaccinaţi gratuit împotriva virusului gripal, începând din această săptămână, prin programul Ministerului Sănătăţii.
Trei spitale regionale vor fi construite la Iaşi, Cluj şi Craiova, exclusiv din fonduri europene, aceasta fiind cea mai importantă investiţie din cadrul acordului de parteneriat pentru anii 2014-2020, în valoare de aproape un miliard de euro, a declarat vineri, ministrul Sănătăţii.
Construirea unui nou spital de urgenţă în cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca a început în 1995, fiind oprită după doar un an, în care s-au cheltuit un milion de lei. În 18 ani, clădirea a ajuns o ruină invadată de buruieni, fiind pasată între autorităţi incapabile să îi găsească un rost.