Economie

Dolarul a scăzut aproape de 3,8 lei

Evoluția perechii euro/leul din perioada analizată a fost una mai agitată în timp ce dolarul a pierdut aproape șapte bani comparativ cu finalul lui 2017.



Economie

Euro stagnează la 4,65 lei

Chiar dacă monedele din regiune s-au apreciat consistent față de euro, leul și-a limitat creșterea, în condițiile în care participanții la piața valutară se arată foarte prudenți, după ce au apărut mai mult prognoze care văd o majorare a cursului în cursul anului viitor.

Economie

Euro a crescut cu aproape un ban

Leul a reușit să se mențină sub pragul de 4,63 lei doar timp de trei ședințe consecutive, media euro revenind ieri peste acest nivel, în contrast cu evoluția stabilă a celorlalte monede din regiune.

Economie

Apropierea Crăciunului aduce aprecierea leului

Creșterea ofertei de valută din partea companiilor care se pregătesc să achite taxele și impozitele la buget cât și bonusurile angajaților, la care se adaugă reducerea aversiunii față de risc, a permis leului să se aprecieze față de euro.


Economie

Euro pregătește viitoarele creșteri

în perioada analizată raportul euro/leu a avut un parcurs liniștit, în condițiile în care vânzările de valută au crescut, companiile profitând de cursul mai ridicat pentru a obține banii necesari pentru a putea plăți taxele și impozitele la bugetul de stat sau bonusurile de final de an pentru angajați.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners