Politică

Unde pleacă în vacanţă politicienii clujeni

Senatorul PDL, Alin Tişe, îţi va petrece concediu pe litoralul românesc
Cei mai mulţi dintre politicienii clujeni nu îşi imaginează că ar putea să treacă vara fără să dea o fugă la mare, cum au făcut de altfel, şi în ultimii ani. Alţii în schimb spun că vor profita de vacanţă ca să muncească şi să rezolve problemele rămase restante. Unii dintre ei susţin chiar că vor ţine audienţe o mare parte din vară.


Politică

Cât au muncit senatorii clujeni de la preluarea mandatelor

Senatorul PDL Alin Tişe
Senatorii noştri au intrat recent în vacanţă, după şase luni în care au lucrat mai mult sau mai puţin pentru noi. Astfel, după prima sesiune parlamentară, a venit momentul să vedem care sunt aceia care muncesc şi care sunt cei care stau pe banii noştri degeaba.


abonare newsletter
banners