Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, împreună cu soţia sa efectuează joi o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, discuţiile vizând dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale, dar şi teme aflate pe agenda europeană.
Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, va efectua astăzi o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, discuţiile vizând dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale, dar şi teme aflate pe agenda europeană.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care va efectua joi o vizită în România, se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose și va vizita Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti".
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că vizita lui Klaus Iohannis în Ţinutul Secuiesc ar fi trebuit să aibă loc în 2015, nu abia acum, dar este un mesaj că ia în considerare zona ca pe o "entitate".
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o vizită oficială în judeţele Harghita şi Covasna, fiind prima de acest fel efectuată în ultimii ani de un şef al statului.
Partidul Popular Maghiar din Transilvania i-a transmis duminică o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, prin care îi cere acestuia să iniţieze şi să modereze un dialog româno-maghiar despre formele de autonomie din structura administrativă.
Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, miercuri, lista cu miniştrii din Guvernul Tudose, fiind înregistrată o singură abţinere, a deputatului PSD Nicolae Bănicioiu, care este şi vicepreşedinte al partidului.