Cinci femei au fost rănite, joi, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat, la ieşirea din localitatea clujeană Apahida, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, autovehiculul lovind apoi un stâlp de electricitate, pe care l-a dărâmat.
Un incendiu s-a produs în această dimineaţă la o cabană din localitatea Muntele Cacovei. În urma incidentului Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj intervine la fața locului cu două autospeciale de stingere.
Medici, autorităţi locale şi judeţene, pompieri, dar şi voluntari s-au reunit sâmbătă pentru a aniversa 20 de ani de la înfiinţarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Cluj.