Fostul președinte Ion Iliescu este internat în Secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” și beneficiază de îngrijiri medicale complexe din partea unei echipe multidisciplinare, iar starea generală se menține staționară
Fostul președinte Ion Iliescu și ex-premierul Petre Roman au fost inculpați în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Acuzații de „infracțiuni contra umanității”.
Tribunalul București a admis o cerere depusă de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist și a anulat certificatul de revoluționar primit de fostul președinte Ion Iliescu.
Fostul președinte Ion Iliescu și ex-premierul Petre Roman au fost inculpați în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Acuzații de „infracțiuni contra umanității”.
În 25 decembrie 1989, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost puși la zid şi împuşcaţi la capătul unui scurt proces desfășurat la o unitate militară din Târgovişte.
35 de ani de la Revoluția din 1989. La 23 decembrie 1989, au loc schimburi de focuri în mai multe oraşe din ţară, inclusiv la Cluj. În aceeași zi, Ion Iliescu anunța la posturile de radio și televiziune că soții Ceaușescu au fost arestați.