Biro Zsolt, deputat UDMR de Mureș și liderul Partidului Civic Maghiar (PCM), susține că „autonomia este soluția” și invocă exemplul Cataloniei, dar și al regiunilor Lombardia și Veneto.
Secretarul general Gabi Bădescu a promis că se vor face mari eforturi pentru a atrage un sponsor strategic pentru Superliga de fotbal feminin, competiție care va căpăta denumirea acestuia, dacă se vor perfecta documentele de colaborare și sponsorizare.
Partidul Civic Maghiar (PCM) organizează sâmbătă la Sfântu Gheorghe o manifestare pro-autonomie, la care, potrivit organizatorilor, sunt așteptate în jur de 2.000 de persoane.
Aproximativ 80,7% dintre persoanele care au participat la votul simbolic privind independenţa, organizat duminică în Catalonia, s-au pronunţat pentru aceasta, adică 1,6 milioane de voturi, potrivit unor rezultate provizorii difuzate de Executivul catalan.
Scoţia decide joi dacă va deveni independentă sau dacă va rămâne în componenţa Marii Britanii, în cadrul unui referendum a cărui miză a generat o dezbatere politică în rândul celor pasionaţi de istoria sa.