Doi bărbaţi suspectaţi că în iunie 1997 au omorât o femeie, în apartamentul acesteia, de unde au furat bijuterii şi un televizor, au fost prinşi după 17 ani de la comiterea crimei, unul dintre aceştia fiind condamnat pentru o altă crimă, pentru care a primit o pedeapsă de 22 de ani de închisoare.
Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat condiţionat din penitenciarul Jilava de magistraţii tribunalului Ilfov, după ce a executat două treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis miercuri propunerea DNA de prelungire a arestării preventive cu încă 30 de zile în cazul fostului deputat Viorel Hrebenciuc și a fiului acestuia, Andrei Hrebenciuc, puși sub acuzare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.
Poliţiştii clujeni au reținut joi, 13 noiembrie, trei persoane date în urmărire naţională pentru a executa pedepse cu închisoarea. Cei trei infractori au fost depistați pe raza orașului Cluj-Napoca.
Una dintre cele mai fierbinţi teme ale campaniei electorale este Leagea Amnistiei şi Graţierii, care a fost iniţiată de PSD şi care se va discuta în Parlament. În cadrul în care va trece de Legislativ, de această lege ar putea beneficia şi Gică Popescu.
Poliţiştii clujeni au prins două persoane, date în urmărire. Acestea au de executat pedepse cu închisoarea, în urma unor condamnari definitive pentru infracţiuni de omor deosebit de grav.
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, marţi, în dosarul Rompetrol, pe senatorul Sorin Roşca Stănescu la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la doi ani şi opt luni de închisoare, tot cu executare.