Cei trei săteni din comuna Horea, judeţul Alba, Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, cei care au ajuns primii la locul prăbuşirii avionului din Munţii Apuseni, vor primi titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj- “Clujean de onoare”. Proiectul de hotărâre va fi discutat în şedinţa de joi a Consiliului Judeţean Cluj.
Consilierul local al comunei Mica, Huza Ioan, şi-ar putea pierde sprijinul Partidului Naţional Liberal după ce a fost prins beat la volanul maşinii personale.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a cerut, marţi, Serviciului Public Salvamont din subordinea instituţiei să îi prezinte în cursul zilei un raport asupra intervenţiei de căutare şi salvare a răniţilor din accidentul aviatic care a avut loc în Munţii Apuseni.
Gheorghe Vuşcan s-a arătat nemulţumit de stadiul lucrărilor la noua rampă de gunoi a Clujului, precizând că locaţia aleasă nu este bună şi că obiectivul nu va fi finalizat la timp.
Organizația Persoanelor de Vârsta a Treia a PDL (OPV3) Cluj îi donează președintelui „agramat“ al CJ, Horea Uioreanu, ÎNDREPTARUL ORTOGRAFIC, ORTOEPIC ȘI DE PUNCTUAȚIE. „Donaţia“ vine în urma unei analize a postărilor de pe pagina sa de Facebook, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a realizat o listă de priorităţi pentru 2014, multe dintre acestea fiind proiecte începute anul trecut şi nefinalizate. Printre acestea se numără Centrul de management integrat al deşeurilor şi continuarea modernizării aeroportului. Mai mult, Uioreanu a declarat că se află în tratative cu Turkish Airlines pentru dezvoltarea unei curse Cluj-Istanbul.
Compania Trelleborg Automotive Dej, societate care îşi desfăşoară activitatea în Parcul industrial „ARC” din municipiul Dej, va angaja până la finalul anului 600 de persoane după ce îşi va extinde investiţia din această locaţie. Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a obţinut de la Guvernul României un ajutor de stat în valoare de 5,4 milioane de euro pentru cofinanţarea acestei extinderi.
Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi deputatul Elena Uioreanu au divorţat. Anunţul a fost făcut chiar de fosta soţie a şefului forului judeţean.