Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj au precizat că vor reevalua oferta depusă de firma câştigătoare a licitaţiei pentru extinderea Parcului Industrial Tetarom I şi au negat că licitaţia ar fi fost anulată, cum s-a vehiculat în presă.
Asociaţia „Produs de Cluj”, organizaţie aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, demarează sezonul 2014 al târgurilor dedicate producătorilor şi meşteşugarilor clujeni. Prima manifestare de acest gen se va desfăşura între 25 şi 27 aprilie în Turda.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj şi ai firmei care construieşte Parcul Industrial Tetarom IV au semnat miercuri contractul pentru demararea lucrărilor. Câştigătorul licitaţiei este asocierea formată din S.C. ACI S.A. Cluj, S.C. Electromontaj S.A., S.C. Nordo Conforest S.A. și S.C. Erbi ProdcomS.R.L., cu o ofertă de 36.355.757,95 lei fără TVA.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a solicitat Consiliului Judeţean Cluj, certificatul de urbanism pentru un sector al Autostrăzii Transilvania.
CJ Cluj a fost informat luni de către Autoritatea Rutieră Română în legătură cu faptul că trei dintre operatorii de transport public de persoane, respectiv SC Fany Prestări Servicii SRL, SC Ovlid Serv SRL şi S.C. GVP&Co Import Export S.R.L. au confirmat primirea adresei prin care ARR le comunica retragerea licenţelor pe traseele din Zona Metropolitană.
Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a solicitat Agenţiei Teritoriale ARR Cluj încă din 4 martie retragerea licenţelor de traseu ale firmei Fany din comunele limitrofe municipiului Cluj-Napoca.
Deputatul liberal Elena Uioreanu, reprezentanta Colegiului 9 Cluj în Parlamentul României, participă sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 10, la o amplă campanie de împăduri, pusă la cale de organizațiile PNL din Huedin și Călățele.