Guvernul ar plănui să renunțe la ajutorul de 50 de bani pe litru de carburant, la finalul perioadei anunțate inițial, respectiv 30 septembrie. Decizia va fi luată în coaliţia de guvernare.
Studiul de fezabilitate pentru centura metropolitană a Clujului a fost aprobat în unanimitate în ședința Consiliului Local Florești. În curând, proiectul va ajunge pe masa Guvernului.
Consiliul Județean Cluj va primi finanțare prin programul „Anghel Saligny”, fostul PNDL, pentru modernizarea a șapte drumuri județene și pentru construirea a patru poduri, în valoare totală de peste 140 de milioane de lei.
Guvernul ungar a decis să restrângă accesul la combustibilii cu preţuri plafonate şi va scoate pe piaţă aproximativ un sfert din rezerva strategică de combustibili.
În condiţiile deciziei UE referitoare la reducerea consumului de gaze naturale, pentru consumatorii casnici, întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale şi industriile critice, Guvernul României va asigura gazul necesar.
Guvernul se va întruni miercuri, în şedinţă, urmând să aprobe normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă 90/2022 privind posibilitatea amânării ratelor la creditele bancare.