Actualitate

Ministrul Justiției a decis: nu renunță la grațiere și modificarea codurilor. Concluziile consultării publice

Ministrul Justiției, Florin Iordache, nu demisionează din funcție, în ciuda celor aproape 100.000 de oameni care au protestat contra ordonanțelor privitoare la grațiere și amnistia unor fapte de corupție prin modificarea codurilor penale și în ciuda unor voci puternice din societatea civilă care i-au cerut, la dezbaterea de luni, demisia pentru modul neprofesionist și netransparent prin care a încercat să legifereze în domeniul penal.

Actualitate

UPDATE Clujenii au ieşit din nou în stradă. Peste 10.000 de oameni s-au strâns la protest FOTO & VIDEO

Aproximativ 9.000 de persoane s-au strâns până la ora 18.00, conform estimărilor autorităţilor, la mitingul de protest faţă de intenţia Guvernului Grindeanu de a emite cele două ordonanţe de urgentă privind graţierea şi dezincriminarea unor infracţiuni. Este pentru a treia oară când clujenii ies în stradă pentru a manifesta faţă de modificările din codurile penale.


Actualitate

OPINIE Consultarea oamenilor degeaba

În chiar primul comentariu al alegerilor parlamentare din 11 decembrie (făcut la un post de televiziune), am spus un lucru care a stârnit oarecare nedumerire și neîncredere. Am zis atunci că prea marea diferență dintre primul partid (45% din voturi, PSD) și al doilea (20%, PNL) va dezechilibra complet viața politică românească și va fi sursa unor nesfârșite tensiuni.



Actualitate

UPDATE Protest masiv la Cluj-Napoca. Numărul manifestanţilor a depăşit 5.000 de persoane: "PSD nu uita/ ţara asta nu-i a ta" şi "Ruşine să vă fie, în democraţie hoţii stau la puşcărie"

Peste 5.000 de persoane s-au adunat, duminică seară, în Piaţa Unirii, din Cluj-Napoca, la mitingul de protest faţă de proiectele de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului care vizează graţierea şi Codul Penal. Manifestanţii, în marea lor majoritate tineri, au pancarte şi scandează lozinci împotriva Guvernului, cerând, totodată, "un CNA funcţional". Ei şi-au arătat nemulţumirea şi faţă de Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.



abonare newsletter
banners