Declarația preşedintelui Donald Trump conform căreia Statele Unite nu trebuie să folosească în mod necesar forţa militară împotriva Iranului, a detensionat piețele, evoluție de care au profitat și monedele de marginea zonei euro.
Evoluția leului din septembrie a fost una negativă pentru leu, care s-a depreciat, comparativ cu sfârșitul lui august, cu circa 2,8 bani față de euro, cu peste 6,6 bani compativ cu dolarul și aproape 4,4 bani față de francul elvețian.
Intrările mai mari de valută la nivelul caselor de schimb și vânzările la care au recurs companiile pentru a-și asigura lei necesari pentru plata taxelor și impozitelor la bugetul de stat au asigurat și ieri o evoluție calmă perechii euro/leu.
Evoluția leului a fost influențată de decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a reduce dobânda sa de referinţă cu un sfert de punct procentual la 2 – 2,25%.
Euro a continuat și ieri să urce spre 4,73 lei, în timp ce dolarul a pierdut 2,5 bani, după ce Rezerva Federală americană a semnalizat că este pregătită să reducă dobânda sa cheie pentru a stimula economia Statelor Unite.
Perechea euro/leu a fluctuat ieri în culoarul 4,759 – 4,764 lei, după o deschidere la 4,763 lei. Creșterea ofertei de lei a permis o scădere a cursului de la 4,7619 la 4,7607 lei, chiar dacă alte monede din regiune aveau o tendință descendentă, în conditiile majorării cererii de dolari.
Principalul eveniment de ieri a fost reprezentat de ședința de politică monetară a BNR, unde s-a decis menținerea dobânzii-cheie la 2,50%, nivel care a fost stabilit în mai 2018.