Economie

Leul a pierdut tot câștigul de luni

Închiderile de poziţie la care au recurs investitorii înainte de vacanţa prilejuită de Sărbătorile de Crăciun, au avut ca efect deprecierea leului în faţa principalelor valute.

Economie

Euro a urcat la palierul 4,44 lei

Raportul euro/leu se menţine pe panta ascendentă, conturată de la începutul lui octombrie, în perioada analizată el crescând cu circa doi bani.

Economie

Continuă deprecierea leului

Leul s-a depreciat ieri în faţa principalelor valute, pe fondul unei creşteri a aversiunii faţă de risc, provocată, în special, de prăbuşirea rublei ruse, ceea ce a creat presiune asupra monedelor emergente.

Economie

Dolarul la maximul ultimelor 14 luni

Evoluţia apreciativă a monedei americane faţă de cea europeană a provocat creşterea cursului acesteia de la 3,4252 la 3,4502 lei, medie care reprezintă maximul ultimelor 14 luni.

Economie

Euro s-a oprit sub 4,40 lei

După şase şedinţe consecutive de apreciere faţă de euro, ieri leul a înregistrat o uşoară corecţie negativă, moneda unică oprindu-se în apropierea pragului de 4,40 lei.


abonare newsletter
banners