Ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, a declarat joi, la sosirea la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), că România și Bulgaria au făcut progrese considerabile în privința reformelor monitorizate prin MCV, dar că acestea sunt insuficiente din perspectiva condițiilor legale care să permită admiterea în spațiul Schengen.
Comisia Europeană (CE) a deplâns declaraţiile preşedintelui român Traian Băsescu, vineri, la Vilnius, cu privire la unirea României cu Republica Moldova, a declarat un diplomat UE.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că "acţiunea cu procurorii va fi subliniată cu roşu în MCV" şi că România este pe punctul de a-şi lua adio de la aderarea la Schengen în 2014.
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că nu îl interesează ceea ce spune liderul PDL Cluj, Daniel Buda, care i-a cerut să îşi asume "eşecul intrării în Schengen" şi să demisioneze, el adăugând: "Ar trebui să tratăm serios subiectul Schengen, nu ca nişte fraieri" .