Conflictul dintre preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi directorul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, Daniel Tămaş, a fost tranșat de Curtea Constituțională.
Efectele deciziei Curţii Constituţionale referitoare la abuzul în serviciu: funcţionarul public din aparatul local care face un abuz în serviciu prin încălcarea unei hotărâri de consiliu local sau judeţean, practic, nu se face vinovat de această infracţiune.
Curtea de Apel Cluj a decis achitarea a patru persoane din fosta conducere a SC Electrica Nord Transilvania acuzate de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la abuz în serviciu, pe motiv că fapta în cazul lor nu mai este prevăzută de legea penală, sentinţa fiind definitivă.
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis marți că este neconstituțional proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni.
Preşedintele Iohannis a anunţat că a sesizat Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de modificare a Codurilor penale şi cere MAI lămuriri "scrise şi clare", cum au fost lăsate "elemente violente să distrugă o manifestaţie paşnică".
Guvernul a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Legii privind Statutul funcţionarilor publici, adoptat de Parlament în 22 iunie.
Judecătorii CCR au decis miercuri în unanimitate că legea potrivit căreia aleşii condamnaţi cu suspendare nu îşi pierd mandatul contravine Constituţiei, admiţând astfel contestaţia formulată de preşedintele Klaus Iohannis. În privinţa dezincriminării conflictului de interese, judecătorii au amânat o şedinţă pentru 13 septembrie.