Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că va pune în circulație, începând de marți, 8 noiembrie, șapte noi troleibuze articulate, “ale căror performanțe tehnico-economice, precum și dotările acestora, sunt la cel mai înalt nivel posibil”.
Toţi pensionarii vor beneficia de transport gratuit pe toate liniile în Cluj-Napoca dar şi în Floreşti şi Apahida, anunţă Compania de Transport Public (CTP).
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca îşi propune obţinerea unui credit în valoare de 20 de milioane de euro pe o perioadă de 10 ani de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru reînnoirea parcului auto prin achiziţionarea de autovehicule noi.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj au realizat, în această săptămână, mai multe acțiuni de control pe mijloacele de transport public pentru depistarea și sancționarea celor care circulă fără bilet sau abonament.
În 2014, după ce consilierul local Ioan Bîldea a propus înfiinţarea unor linii de transport directe între cartierele Zorilor şi Gheorgheni şi Grigorescu şi Gheorgheni, primarul Emil Boc declara că acest lucru se va face pe măsură ce vor sosi cele 40 de autobuze noi.
Circulația tramvaielor a fost oprită, în această seară, pentru mai multe zeci de minute în Piața Gării. O defecțiune apărută la liniile de curent, în jurul orei 19, a dat peste cap circulația tramvaielor.Două dintre acestea au rămas blocate în trafic.