În magistratură nu sunt informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Este concluzia la care a ajuns CSAT, după ce a verificat declaraţiile judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică şi personalului auxiliar al instanţelor şi parchetelor.
Preşedintele Iohannis a declarat, referitor la criza refugiaţilor, că la şedinţa de joi a CSAT se va conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă, şeful statului menţionând că, ori de câte ori situaţia o va impune, va comunica cu parlamentarii şi cu reprezentanţii celorlalte instituţii.
Directorul FBI, James Comey, se află la Bucureşti şi a avut, marţi dimineaţa, o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis și o întrevedere cu premierul Victor Ponta.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni miercuri, 3 august, cu o zi înaintea Summitului NATO din Ţara Galilor, pentru a stabili care va fi, oficial, poziţia României la întâlnirea şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice.
Duminică, 29 iunie 2014, au început, în prezența premierul român Victor Ponta și ai miniștrilor Apărării și al Internelor, procedurile de retragere a trupelor românești care au participat, în ultimii 12 ani, la misiunile NATO din Afganistan.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat marţi că primeşte zilnic rapoarte în legătură cu situaţia din Ucraina şi dă asigurări că România nu este în pericolul de a fi atacată.
Şedinţa CSAT în care se discută despre accidentul aviatic din Apuseni a început, duminică după-amiază, la Palatul Cotroceni. Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, participă la şedinţa CSAT.