Dubla crimă de la Alba Iulia arată, încă o dată, că polițiștii eșuează de cele mai multe ori să intervină prompt la cazuri. La Alba Iulia oamenii legii au stat mai bine de o oră până când proprietarul apartamentului a ajuns din Turda să le deschidă ușa, la Onești, în 2021, doi oameni au murit după ce polițiștii au așteptat 8 ore în fața unui apartament să acționeze.
Bone Ferenc, bărbatul care a fost reținut la sfârșitul lunii mai după ce și-ar fi ucis iubita, pe Beata Molnar, va ajunge în fața judecătorilor după ce arestul preventiv i-a fost prelungit.
Un judecător de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Al Shamali Omar Jamal, acuzat că și-a ucis cu sânge bestialitate mama și bunica, scrie clujust.ro.
Doi studenți din Maroc au ucis un tânăr tunisian, în Arad. În timp ce unul dintre studenți îl strângea de gât pe tânărul tunisian, celălalt a filmat întreaga scenă cu telefonul mobil.
Deși îndeplinește fracția de 3/4 din pedeaspă ca fiind executată și a avut un comportament exemplar, Tribunalul Cluj a respins eliberarea condiționată a „studentei criminale” Carmen Șatran (fostă Bejan), scrie clujust.ro.