Atât Europa, cât și Statele Unite ale Americii nu utilizează momentan vaccinul anti-COVID de la Johnson & Johnson, din cauza efectelor adverse des întâlnite. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) urmează să se pronunțe în privința situației.
Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea a transmis statisticile conform cărora peste 2.000 de medici au fost confirmați cu COVID-19 anul acesta. Medicii erau însă vaccinați în număr foarte mic.
Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat probabilitatea foarte mare ca valul patru al pandemiei să existe, iar asta mai repede decât ne așteptăm.
România a fost cutremurată luni seară după ce trei persoane au murit într-un TIR ATI din cauza unei defecțiuni care a dus la oprirea alimentării cu oxigen a pacienților.