Au trecut două luni de când pe teritoriul României a fost confirmat primul caz de COVID-19, iar evoluția epidemiei a ajuns într-un moment-cheie: fie se aplatizează curba cazurilor, scenariul dorit de toată lumea, fie vom înregistra un vârf epidemiologic brusc, ceea ce riscă să pună la încercare sistemul de sănătate, dar și răbdarea populației, care așteaptă relaxarea restricțiilor, după mai bine de o lună de stare de urgență.
Coronavirusurile provoacă probleme umanității de foarte mult timp. Mai multe versiuni au fost studiate de cercetători, dintre care două tipuri care au creat focare de boli mortale: SARS și MERS. Însă impactul lor nu poate fi comparat cu dezastrul global provocat de pandemia de COVID-19.
Încă 22 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi ajungând la 601, informează sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.
Alin Câmpean, șeful Poliției Municipiului Dej, a participat la o petrecere organizată pe 2 aprilie, totul fiind plănuit în cinestea lui „Roni”, un personaj controversat în lumea interlopă.