Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că în cadrul Consiliului European a afirmat intenţia României de a participa la Uniunea Bancară, având în vedere că 75% din piaţa bancară a României este ocupată de bănci din zona euro.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că România a pledat, în Consiliul European, pentru introducerea Mării Negre în strategia de securitate maritimă a Uniunii Europene.
Primarul Emil Boc a participat la discursul anual de la Berlin despre Starea Europei unde sunt invitaţi lideri politici de la cel mai înalt nivel al Uniunii Europene.
Preşedintele Băsescu a declarat, la finalul Consiliului European, despre implementarea pieţei digitale europene, că vor fi necesare cursuri pentru ca funcţionarii, "indiferent ce partid i-a trimis în diverse funcţii şi pilele cui sunt, să înveţe să opereze calculatorul, nu ca pe o maşină de scris".
Comisia Europeană și Consiliul Europei au lansat un program în valoare de 700.000 de euro pentru favorizarea accesului minorității rome la locuințe, educație, sănătate și locuri de muncă în cinci țări - Ungaria, Bulgaria, Italia, România și Slovacia.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că a informat Consiliul European că România îşi va redefini politica energetică după eşecul Nabucco şi va avea în vedere exploatarea propriilor sale resurse fără să mai aştepte aprobări externe.