Cu aproape 30% din voturi, Partidul Libertății din Austria (FPÖ), cunoscut pentru retorica sa anti-imigrație și eurosceptică, a provocat un seism politic. A depășit formațiunea cancelarului și a pus sub semnul întrebării viitorul politic al țării.
Deputatul PNL, Ioan Cupșa, ales în circumscripția Bihor, deci considerat a fi apropiat de Ilie Bolojan, a lansat un atac extrem de dur la conducerea partidului: „Coaliția cu PSD a adus stabilitatea băltirii”.
Ioan Hosu, sociolog și prof. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB Cluj, spune că după discuțiile de mâine din coaliție, ne putem aștepta la anunțarea, oficial, a unei alianțe între PSD și PNL.
Senatorul PNL Florin Cîțu, fost premier al României, a declarat că PNL ar trebui să rupă coaliția cu PSD, să se retragă de la guvernare, iar din Parlament să elimine toate taxele introduse de social-democrați în ultimii doi ani.
Blocajul la care a ajuns coaliția de guvernare în negocierile privind comasarea alegerilor a generat, în ultimele zile, tensiuni între cele două partide care se află la putere.
Primarul Emil Boc a afirmat că nu are în vedere să candideze cu sprijinul PSD pentru un nou mandat pentru Primăria Cluj-Napoca. Ce spune edilul despre coaliția de guvernare?