Conducerea Consiliul Judeţean Cluj a anunţat miercuri că a semnat un protocol cu reprezentanţii firmei care construieşte Centrul de Management al Deşeurilor, potrivit căruia lucrările vor fi reluate “de îndată”. Asta după ce în luna iunie a acestui an Mariana Raţiu spunea cu referire la Centrul de Deşeuri că “nu avem un constructor de bună credinţă, iar plăţile şi lucrările au fost sistate”.
Şefa proiectului Centrului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Cluj Mariana Raţiu a încasat sume substanţiale coordonând lucrări despre care avea “supiciuni” că nu ar corespunde cerinţelor tehnice. Cum s-a ajuns la această situaţie şi pe cine acuză Mariana Raţiu?
Consiliul Judeţean Cluj a procedat astăzi, 23 iulie, la predarea către constructor a amplasamentului care va face obiectul unor ample lucrări de execuţie a drumului de acces la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor Cluj-Napoca (CMID).