Curtea Constituțională a înregistrat cererea depusă de avocații lui Călin Georgescu pentru revizuirea deciziei instanței constituționale de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale.
Valentin Naumescu, profesor de Relații Internaționale la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj, a explicat că Antonescu. Ciolacu și Ponta nu ar avea șanse să câștige alegerile prezidențiale din 2025.
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat că stabilirea datei alegerilor prezidențiale ar trebui să țină cont de situația juridică a lui Călin Georgescu.
Câteva zeci de protestatari, susținători ai lui Călin Georgescu, s-au adunat, marți, în fața Prefecturii Cluj, pentru a cere „libertate pentru popor” și alegeri democratice.
Ministrul Energiei susține că România dispune de suficiente rezerve de gaze pentru a trece peste iarnă. „Avem aproape 2 miliarde de metri cubi în depozite”, spune Sebastian Burduja.
Filologul și eseistul Adrian Papahagi și fostul ministru al Educației Daniel Funeriu au adus în prim-plan înțelesul autentic al suveranității naționale și pericolele reprezentate de ideologiile populiste care promovează izolaționismul sub masca unui fals „suveranism”.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a respins cererea lui Călin Georgescu în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, a fost atacată cu recurs.
O societate modernă nu se poate baza pe obscurantismul promovat de Călin Georgescu, care menține România în izolare și subdezvoltare. „Sunt și voi fi un adversar al ideilor dumneavoastră despre lume, pentru că eu cred că lovesc în știință și religie, deci în șansa bunăstării românilor”, spune ministrul Educației, Daniel David.