Membrii Federației Share care se ocupă de proiectul Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015 au prezentat vag câteva activități pe care federația derulat până acum, deși consilierii locali au cerut informații concrete, detaliate.
Participarea unei delegații de la Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj plus crearea unui stand la Târgul Expo Real din Munchen costă 20.000 euro.
În cadrul ultimei ședințe de consiliu local de la Turda, a trecut prin analiza forului deliberativ și proiectul de hotărâre ce prevede ca liberalul Cristian Felezeu dar și viceprimarul Lucian Varo, să participe la un curs organizat de către Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș- Bolayi.