Peste 200 de arhitecţi şi specialişti din domenii conexe vor participa în această toamnă la cea de-a III-a ediţie Architecture Conference & Expo care va avea loc în data de 2 octombrie în Cluj-Napoca.
Romii din Cluj-Napoca vor ca pe indicatoarele care vor fi amplasate la ieşirile şi intrările în municipiu, alături de numele oraşului în română, maghiară şi germană să apară şi denumirea în limba romani, întrucât numărul romilor este mult mai mare decât al germanilor.
„Ungurii ştiu să-şi pună în evidenţă statuile, pe când monumentele româneşti sunt nişte caricaturi”, avertizează arhitecţii clujeni, care sunt de părere că „maghiarii se vor strădui să facă din Cluj Capitală Culturală Europeană sperând să se pună şi mai mult în evidenţă”. „Nu ai voie să te joci cu istoria şi cu figurile unei naţiuni, nici cu simbolurile Ardealului”, avertizează specialiştii.