Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova va "intra" azi în plenul Senatului şi va fi supusă la vot, a declarat marţi vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu.
Lăsarea în libertate a ginerelui copreşedintelui PNL Vasile Blaga ar crea un sentiment acut de insecuritate, generând nu doar „oroare şi revolt“ în societate, dar ar încuraja şi alte persoane să săvârşească acelaşi fapte, arată judecătorul în motivarea deciziei de arestare a lui Andrei Rudeanu.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Kovesi, susţine că anchetele din ultima perioadă de timp au produs "o oarecare panică în rândul clasei politice", fapt ce a dus la încercarea de a limita atribuţiile procurorilor, făcând referire la proiectele de modificare a Codului penal.
Judecătorii ÎCCJ au admis contestaţia Elenei Udrea. Aceasta va fi eliberată din arestul preventiv şi va fi plasată în arest la domiciliu. Decizia judecătorilor este definitivă.