Primăria Cluj-Napoca dă undă verde construirii unor apartamente în regim hotelier pe Calea Moților. Clădirea de trei etaje nu va avea parcări, astfel că viitorii clienți vor fi nevoiți să parcheze în parkingul de la Cluj Arena.
Ajuns la onorabila vârstă de 82 de ani, Remus Câmpeanu, fostul mare fotbalist al Universității Cluj, trece prin clipe grele. Deși i-ar fi promis un acoperiș deasupra capului, conducerea „șepcilor roșii” a uitat de nea Remus, grav bolnav.
În urma unei sesizări, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au depistat un tânăr imediat după comiterea unui furt. Prejudiciul a fost recuperat.
Primăria municipiului Cluj-Napoca se laudă că a demarat construcţia a nu mai puţin de 13 parkinguri în cartiere şi în zona centrală. Patru dintre acestea vor fi inaugurate în cursul anului viitor.