Menținerea la cote reduse a volumelor de tranzacționare din piața valutară locală și revenirea ușoară a apetitului pentru risc pe cele internaționale au determinat mișcări minime ale cursurilor principalelor valute.
Calmul de pe pieţele financiare internaţionale, unde nu erau date economice importante de pe cele două maluri ale Atlanticului, s-a răsfrânt asupra celei locale, ceea ce a permis leului să se aprecieze în faţa principalelor valute.
Raportul euro/leu a revenit ieri sub pragul de 4,40 lei, evoluţii apreciative având şi celelalte monede din regiune, în contextul în care euro a atins ieri minimul ultimelor 12 luni faţă de dolar.