Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale a început vineri, imediat după validarea de către Curtea Constituțională a României a rezultatului primului tur de scrutin și publicarea hotărârii CCR în Monitorul Oficial.
Paul Jürgen Porr, președintele FDGR, îndeamnă membri și simpatizanții să meargă la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale și să voteze „pentru valorile europene, pentru care FDGR a luptat de la înființarea sa”.
Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean a lansat un atac dur la adresa liderului AUR, George Simion, acuzându-l de populism, ipocrizie și promovarea unui naționalism egoist care contravine intereselor și valorilor fundamentale ale Uniunii Europene.
Curtea Constituțională a României (CCR) discută, vineri, începând cu ora 12:00, cererea lui Sebastian Popescu, care a candidat pentru Cotroceni, de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai.
În județul Cluj, mai bine de 270.000 de clujeni cu drept de vot nu s-au prezentat la urne. La nivel național, peste 8 milioane de români au ales să nu voteze. „În democrație, dacă vrem să construim un drum corect, trebuie să alegem împreună calea pe care ne-o dorim”, spune primarul Emil Boc.
Ministrul Educației a reacționat ferm la declarațiile candidatului izolaționist la alegerile prezidențiale, George Simion, care vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Avem un deficit de cadre didactice. Trebuie să angajăm, nu să dăm oameni afară”, spune Daniel David.
Candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, a declarat că susține eficientizarea aparatului administrativ, respectiv reducerea numărului de bugetari cu 500.000.