Un accident rutier a avut loc miercuri, 19 noiembrie, în jurul orei 10:00, pe strada Câmpului, soldat cu rănirea uşoară a unei persoane şi avarierea a două autovehicule.
Din cauză că în Cluj nu există un spital regional de urgenţă, pacienţii care sunt grav răniţi în accidente sunt plimbaţi ore întregi între clinici pentru analize şi investigaţii.
Un accident de circulaţie a avut loc azi-noapte, în jurul orei 1.00, în zona localităţii Poieni din județul Cluj. Un tir s-a răsturnat pe şosea după ce a intrat pe contrasens, însă nu au existat victime.
Un accident rutier a avut loc loc în această dimineață în localitatea clujeană Mărtinești. Un autoturism a fost la un pas să ajungă într-unul din lacurile din localitate. La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Turda cu o autospecială de descarcerare și o ambulanța SAJ.
O secţie de votare din Bistriţa-Năsăud a rămas fără curent electric, cu aproximativ trei ore înainte de începerea scrutinului, după ce o maşină a intrat într-un stâlp de electricitate şi l-a rupt, iar angajaţii primăriei au adus un generator, astfel că secţia de votare a fost deschisă la ora 7.00.