Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a declarat, duminică, la Satu Mare, că atingerea pragului de 5% la alegeri este întotdeauna o problemă pentru Uniune, în condiţiile în care comunitatea maghiară din România este de circa 6,3%.
Aflat în vizită în Transilvania la invitația lui Kelemen Hunor, premierul ungar s-a întâlnit, miercuri, cu studenții de la universitatea clujeană Sapientia, apoi a luat masa alături de o delegație a reprezentanților UDMR în administrațiile locale.
Preşedintele organizaţiei de femei a UDMR, Biro Rozalia, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că mizează pe rolul femeilor din comunitatea maghiară pentru mobilizarea familiilor lor la votul pentru europarlamentare, cu atât mai mult cu cât pe un loc considerat eligibil se află o femeie.
UDMR condamnă noua lege din Ucraina privind drepturile lingvistice şi consideră că respectivul act normativ reprezintă o încălcare a drepturilor pentru minorităţi.
Un amendament iniţiat de UDMR privind modificarea legii care reglementează retrocedarea proprietăţilor confiscate în perioada regimului comunist a fost votat de Camera Deputaţilor.
Bani europeni pentru Autostrada Transilvania, drepturi pentru minoritățile naționale, comunitate prosperă și Europa puternică: obiectivele propuse de UDMR pentru alegerile europarlamentare.