Filme provocatoare, aflate în clasamentele criticilor din lumea întreagă și premiate în marile festivaluri intră în selecția Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Târgu Mureş îl acuză pe un bărbat de comiterea infracţiunilor de trafic de minori, viol, act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi şantaj.
O femeie a fost găsită spânzurată într-un magazin din Baia Mare. Potrivit unor surse, motivul sinuciderii ar fi legat de faptul că magazinul închiriat unde îşi vindea marfa, ar fi fost închis ca urmare a recentelor controale efectuate de inspectorii fiscali de la Antifraudă.
O bătrână din localitate Recea s-a aruncat în fântâna din curtea gospodariei şi a decedat. Femeia a încercat în trecut să-şi ia viaţa, dar nu a reuşit.
Treisprezece persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, după ce un autobuz în care se aflau 30 de pasageri, muncitori navetişti, a lovit o cisternă încărcată cu lapte, accidentul producându-se pe DN 15 (E 60), în judeţul Mureş, arată primele informaţii furnizate de ISU.