Ştiri din Transilvania

Meteorologii anunță vreme caldă pentru următoarele 2 săptămâni! Ce temperaturi vor fi în Transilvania?

Vremea va continua să se menţină caldă în decursul următoarelor două săptămâni în întreaga țară, dar ploile sub formă de averse vor fi și ele semnalate. Vezi care vor fi temperaturile în Transilvania.

Meteorologii anunță vreme caldă pentru următoarele 2 săptămâni / Foto: Emil Boc - Facebook Meteorologii anunță vreme caldă pentru următoarele 2 săptămâni / Foto: Emil Boc - Facebook

 

 


Vremea va continua să se menţină caldă în decursul următoarelor două săptămâni (2 - 15 mai), în întreaga ţară, iar precipitaţiile sub formă de aversă se vor semnala aproape în fiecare zi, în anumite perioade de timp, relevă prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

 


În Transilvania, media maximelor termice va fi în creştere până în jurul datei de 6 mai, când va atinge 20 de grade, apoi va începe să scadă, astfel că, pe 11 mai, aceasta va ajunge să se situeze în jurul a 16 grade. În intervalul următor se va încălzi, iar în ultimele zile, media maximelor va avea variaţii între 20 şi 23 de grade.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

Media minimelor termice va fi de 3 - 4 grade în prima dimineaţă, se va situa în jurul a 7 grade în intervalul 7 - 10 mai, în 11 mai va fi cu 2 - 3 grade mai scăzută, iar în zilele rămase va fi în creştere, pentru ca la finalul perioadei de prognoză să revină la 6 - 8 grade Celsius. Până pe data de 3 mai, doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, apoi se vor semnala averse aproape zilnic.


În Cluj, în această săptămână, temperaturile vor oscila între 20 și 21 de grade Celsius, însă și riscul de precipitații este mare. Șansele de ploaie sunt cele mai mari în zilele de miercuri, joi și sâmbătă, când depășesc 60%, potrivit meteorologilor accuweather.com.

CITEȘTE ȘI:

Haos climatic în Europa, în 2021. Temperaturile record şi vremea extremă duc la nevoia urgentă de reducere a emisiilor de gaze

abonare newsletter